După FINALA EUROVISION 2012, MANDINGA se va reîntoarce la Baku

După FINALA EUROVISION 2012, MANDINGA se va reîntoarce la Baku
Publicat: 27/05/2012, 17:30
Actualizat: 27/05/2012, 21:55

MANDINGA revine în Azerbaijan, iar piesa Zaleilah se va auzi din nou la Baku peste nici o lună de zile. Potrivit managerului trupei, Sergiu Stoiadin, artiștii din România au fost invitați să participe la un concert în capitala țării, la invitația Fundației Președintelui țării.

„Vom reveni la Baku pe 19 iunie, la un concert organizat de Fundația Președintelui Azerbaijanului. Din 42 de țări prezente în acest an la EUROVISION, doar România a fost invitată să participle la acest show, semn că le-am plăcut foarte mult”, a declarat Stoiadin pentru gândul.

Mai mult, acesta spune și că piesa Zaleilah, este numărul 1 în Azerbaijan auzindu-se peste tot.

„Așteptările noastre au fost mari. Nu ne gândeam că nu vom prinde top 10”, a mai spus Stoiadin referindu-se la locul cu care România a încheiat Eurovision Song Contest – 12, cu 71 de puncte.

„Nu ne explicăm acest fapt”, mai spune managerul trupei, afirmând că Eurovision este un concurs în care contează mai puțin muzica. „Deși România a fost cotată în premiera de casele de pariuri, ca fiind una dintre favorite, ocupând locul 5 sau 6 în clasamente, nu ne explicăm locul 12. Aveam toate atuurile. Presiunea a fost imensă, Elena a cântat bine, suntem supărați”, explică Stoiadin înainte de a concluziona: „Eurovision e un concurs, dar unul la care contează mai puțin muzica”.

Tot el vorbește și de modul în care s-a votat: „Sunt 20 de țări care nu ne-au dat niciun punct”, dar apreciază clasarea Suediei pe primul loc în clasament. „Clar, Suedia a luat Eurovisionul pe merit”, spune acesta.

România, calificată în finală din poziția a treia (după Rusia și Albania, conform votului juriului de specialitate și al televotingului din prima semifinală), a încheiat Eurovision Song Contest pe locul 12, cu 71 de puncte. Piesa „Zaleilah” interpretată de MANDINGA a primit 12 puncte doar din Moldova și 10 doar din Spania. Bulgaria, Ungaria și Ucraina nu au acordat României niciun punct.

Competiția a fost câștigată, pentru a cincea oară, de Suedia, cu 372 de puncte. Pe următoarele locuri s-au clasat Rusia (259 puncte) – un proiect reușit, dovadă că circul contează, potrivit lui Sergiu Stoiadin și Serbia (214). Țări considerate forțe în domeniul muzicii, precum Marea Britanie, Franța și Grecia, au fost lăsate în urmă de România. Finala Eurovision 2012 s-a desfăurat la Baku Crystal Hall, din capitala Azerbaidjanului, în fața a 25.000 de spectatori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Testele pe care NU AI VOIE să le refuzi. Legea care se aplică în toată...
Toate glumele și meme-urile despre „Planul Simion”. Galerie foto
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Un bucătar ar fi falsificat premiul Guinness World Records. Unde s-a întâmplat asta?
×